Vali Argăseală a dezvăluit că va merge astăzi în Bulgaria pentru a avea ultimele discuţii, cu Botev Plovdiv, pentru transferul lui Hamza. “Este ultimul pe lista noastră de atacanţi. Cred şi sper că îl vom rezolva astăzi, cînd plec iar în Bulgaria. Este destul de greu, dar sînt încrezător. Sîntem presaţi şi de timp pentru a-l include pe lista UEFA pentru meciurile din play off. Nici pista Breeveld nu este abandonată.”
Valeriu Argăseală anunţă transferul lui Hamza la Steaua. Fostul petrolist este foarte aproape de a ajunge în Ghencea, oficialii “roş-albaştrilor” anunţînd că poate juca la Steaua chiar din play-off, cu Ludogoreţ.
“Sîntem în negocieri cu ei. Hamza poate juca pentru noi în play-off. Plovdiv nu ne-a dat nici pînă acum cartea verde pentru Luchin. Încet, încet ne apropiem. Eu așa cred, se va face. Încet, încet avansăm cu negocierile. E posibil ca după ce ne calificăm în grupele Ligii Campionilor să plece unul sau alt jucător dacă avem o ofertă bună. Sunt echipe interesate de Gardoș. Cred că putem să ne despărțim de un jucător, doi cel mult. Cu Breveeld, negocierile merg mai greu decât cu Hamza. Hamza e prioritatea pentru noi”,
Steaua are o miză importantă înainte de dubla cu Ludogorets, din play-off-ul UEFA Champions League, care se va disputa pe 19 și 27 august, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Hamza, care-i cunoaște foarte bine pe bulgari, ar putea intra pe teren încă din primul meci!
Atacantul tunisian în vârstă de 28 de ani a discutat la Digi Sport, în cadrul emisiunii "Euro Fotbal", despre transferul său, spunând că în acest moment discută cu mai multe echipe, nu numai cu Steaua.
Pentru a-l putea avea bun de joc pe Hamza în "dubla" cuLudogorets, campioana României trebuie să semneze actele și să trimită lista de jucători la UEFA până luni seară, 11 august, ora 00:00.
Hamza spune despre Ludogorets: "E o echipă foarte bună și va fi un meci interesant. Jucătorii se cunosc foarte bine și au calitate. Chiar și din punct de vedre defensiv stă bine. E o echipă căreia îi place să atace, să înscrie cât mai multe goluri. Brazilienii din atac sunt tehnici și rapizi și căpitanul lor este un mijlocaș foarte bun. Ludogorets e la același nivel ca Steaua", a declarat Younes Hamza, în cadrul emisiunii "Euro Fotbal", de pe Digi Sport 1.