Surpriză mare la Ploiești! Viitorul a câștigat cu 2-1 pe “Ilie Oană” în fața Petrolului și s-a distanțat la 12 puncte de ultimul loc retrogradabil, ocupat de “U” Cluj.
Examinarea medicală se poate face la oricare dintre cele 23 de clinici abilitate din judeţul Constanţa.
Acestea sunt: Centrul Medical Artemis, Sormed Multiplus, Tinazan Med, Medstar, Ellmedica Consulting, Gelsemium, Medcim Center, Nicomedica, Phoenix Eastern Medical Center, Psihosan, Centrul Medical Dr. Crişan, Gala-med, Nicomed Plus, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Vital Medimar, Nadmed Trend, Avamedica, Medical Cermed, Iowemed (Constanţa), Iowemed (Cernavodă), Policlinica cu plată, Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Căi Ferate Constanţa, Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Militar de Urgenţă.
Cei interesaţi să obţină de fişe medicale necesare pentru obţinerea permisului auto, cei care urmează să se angajeze ca şoferi profesioniştii, navigatorii care au nevoie de analizele medicale la zi pentru următoarea îmbarcare şi, în general, personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor se pot adresa, începând din acest an, specialiştilor din cadrul New Life Diamond Medical Center.
Pentru mai multe informaţii sau programări reprezentanţii unităţii pot fi contactaţi la numărul de telefon 0241.643.907.