Mihail Eminovici amantul doamnei Micle Veronica Micle s-a născut în acelaşi an cu Eminescu, la 22 aprilie 1850 în Bistriţa Năsăud, în familia cizmarului Ilie Câmpeanu, un fost luptător în armata lui Avram Iancu la 1848. Persecutată de autorităţile habsburgice, mama Veronicăi îşi ia copilul şi pleacă peste munţi în Moldova, la Târgu Neamţ, unde locuia într-o căsuţă şi lucrând ca moaşă. Veronica este un şcolar eminent, o tânără de o rară frumuseţe, de care se îndrăgosteţe unul dintre profesorii ei, Ştfean Micle. Imediat are loc şi căsătoria, între bistriţeanca de 14 ani şi profesorul de 44 de ani. În 1872, când îl va cunoaşte pe Mihai Eminescu, era deja mamă a doi copii. Întâlnirea la Viena, acolo unde Eminescu era student, a fost urmată de o dragoste la prima vedere. ” Îl cunoscuse la Viena, în 1872, unde plecase pentru a-şi trata o eczemă. Tânăra doamnă blondă, cu părul foarte lung, uşor ciufulit, ridicat într-un coc parcă ireal, din care scăpau cu blândeţe două şuviţe transparente, atrăgea atenţia imediat. Naturaleţea ei dovedea inteligenţă, ştia să fie spirituală cu graţie. La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri şi muzee, pe bulevarde, în împrejurimi”, scrie despre această întâlnire, criticul literar, scriitorul şi profesorul Costin Tuchilă, în ”Punctul pe cuvânt”. Veronica Micle la 22 de ani De altfel Veronica Micle rememorează această întâlnire cu poetul de care se îndrăgostise încă de când îi citise poeziile în ”Convorbiri Literare”. ” „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut, / Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut! / Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, / Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu.”, scria în poezia ”M-am gândit” din 1883, Veronica Micle. Specialiştii spun că şi Eminescu a fost impresionat de tânăra frumoasă şi cu o vastă cultură. De fapt, de la Viena începe relaţia lor de iubire. În acel moment, căsătorită cu Ştefan Micle, Veronica îl acceptă pe Eminescu ca amant. Nici nu s-a pus vreodată problema unui divorţ pentru a fi cu Eminescu. ”Înaripat de imaginaţia romantică a poetului, portretul Veronicăi Micle domină lirica de dragoste eminesciană a anilor 1874–1877, numită de unii istorici literari „perioada veroniană”. Veronica e „floarea albastră”, „floarea albă de cireş”, „liana”, „copilul cu păr bălai” etc. Mitul „îngerului blond” se născuse”, adaugă Costin Tuchilă. Statutul de amant nu-i plăcea lui Eminescu, sfâşiat de gelozie şi de o patima unei iubiri neîmplinite. Frecventa cu îndărătnicie casa familiei Micle, unde aveau loc seratele literare al Veronicăi. Într-o zi reuşeşte să se apropie din nou de soţia profesorului Micle, în timp ce acesta era plecat de acasă”. Eminescu student la Viena, când o cunoaşte pe Veronica Micle „Ziua de 4/16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut pe Veronica în braţe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ţine toată viaţa mea.”, nota poetul. Din spusele specialiştilor, Veronica îl încuraja şi îl iubea în secret. ” Se pare că, flusturatecă cum era, Veronica si l-a apropiat pe poet de inima ei.”, preciza şi criticul şi istoricul literar Zigu Ornea într-un articol din 1999 în ”Cronica Literară”. În 1876, relaţia lor avansează atunci când profesorul Micle nu era acasă. Sugestivă este o scrisoare, din acel an pe care Eminescu a trimis-o Veronicăi. ” „De aceea sărut mâinile fără mănuşi, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie şi picioarele fără ciorapi şi te rog să nu mă uiţi, mai cu seamă când dormi.”, scrie poetul pe 30 august 1876. Relaţia dintre cei doi este facilitată după 1879 şi de moartea lui Ştefan Micle, Veronica rămânând văduvă şi iubita oficială a lui Eminescu. Veronica Micle şi ofiţerii Iubirea dintre poet şi Veronica Micle, a fost marcată spun specialiştii încă de la primele întâlniri de gelozie, durere şi suferinţă. În poeziile lui Eminescu se vede durerea unei iubiri neîmplinite, pe care o împarte cu un soţ în vârstă şi totodată gelozia tânărului care aude zvonuri despre persoana iubită. Eminescu se plânge într-o scrisoare din 1876 că se simte înşelat. ” "Dar cred că trebuie să sfîrsim odată că eu sunt un caprit al dumitale, şi nu mai pot rămâne astfel că nu mai sunt de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit dumneata face din mine? Mi-ai omorît orice idee mai bună în cap. Am stat aice, în acest oras pe care nu-l pot suferi pentru a te vedea en societé o dată pe săptămînă si pentru a fi ridicol în faţa lumii şi, ceea ce-i mai mult, în ochii d-tale. Credeam în dumneata, nu mai cred. Cine mă cunoaste cum m-ai cunoscut d-ta, cine stie, cum stii d-ta, că n-am putut iubi nici pe mumă-mea mai mult decît te-am iubit. Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie, pe care d-ta ai stiut s-o joci bine, nu-i vorbă, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine”, se plângea Eminescu. Chiar şi junimiştii care spunea că au grijă ca poetul să nu ajungă o bătaie de joc, spuneau că Veronica Micle, umbla şi flirta cu ofiţerii prin parcul ieşean Copou, un loc popular de promenadă. ” Amorul lor ajunsese destul de departe şi poetul trăia amara, dezamăgitoarea concluzie că iubita este o femeie uşoară şi o părăseşte. Într-o altă epistolă, din acelasi an 1876, redactată în franţuzeşte, reiese că, atunci când Veronica se plimba prin parc (Copou) era "în societatea de ofiteraşi a unei artilerii considerabile prin mustăţile sale mari", scria în 1999, Zigu Ornea. Nici Veronica Micle, nu neagă într-o scrisoare către Eminescu că-i plăcea să cocheteze, fiind o a doua natură a acesteia. ” Azi ţi-am mai scris o scrisoare, neştiind că voi primi un răspuns de la tine, tu iară începi cu gelozia ta tradiţională şi de tristă amintire. Bine Miţule, nu recunosti tu că hachiţele cochetăriei mele e o consecvenţă naturală şi e mai mult o compensaţie şi mai bine zicând un cer mai senin dupa o lungă suferintă fizică şi sufletească care am avut-o toată iarna şi îţi spun drept mai umplu pustiul vieţii care-l (n.r. o porţiune de text lipseşte) dar o niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atât de înnăscut în mine şi care nu e deloc afectat”, scrie Veronica Micle lui Eminescu pe 15 martie 1880. Apoi şi Iacob Negruzii, a insinuat în 1883 că Veronicăi nu-i păsa de internarea lui Eminescu în spital, după ce suferise o criză maniaco-depresivă, fiind ocupată cu un ofiţer. Veronica Micle şi conu ’Caragiale Din 1877, Eminescu pleacă la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la ”Timpul”. Veronica Micle rămâne la Iaşi. Eminescu se îndrăgosteşte de Mite Kremntiz, secretara personală a regelui Carol I şi îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproşuri. Între timp cei doresc să se căsăstorească, efort zădărnicit de junimişti. ” Cercul junimist se împotriveşte căsătoriei, invocând, între altele, flacăra poeziei ce trebuie ţinută trează prin suferinţă. Conform mărturisirii Virginiei Micle, în mai–iunie 1880, Veronica Micle are un copil de la Eminescu, născut mort. Din vara aceluiaşi an până în decembrie 1881 urmează o ruptură, ce aduce şi mai multă mâhnire în sufletul poetei”, scrie Costin Tuchilă. Propriu-zis Eminescu s-a gândit şi ca Veronica printr-o căsătorie să nu-şi piardă pensia de văduvă, iar el simplu redactor la ”Timpul” nu avea bani să o întreţină. Aventurile lui Eminescu, cu Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca, dar şi idiferenţa lui Eminescu, care nu răspundea la scrisori sau evita să vină la Iaşi să o întâlnească, spun specialiştii ar fi determinat-o să accepte avansurile lui Caragiale, coleg al lui Eminescu la ”Timpul” şi un ”Don Juan” fără scrupule. ”Eminescu nu prea răspundea la epistolele Veronicăi, deşi scrisorile ei erau ardente. ("cît pentru mine, tu eşti şi vei fi pururea iubitul meu ideal", îi notifica la 7 noiembrie 1879). Îl chema la Iaşi insistent. Dar el nu venea, inclusiv la banchetul aniversar al Junimii. Şi, brusc, uşurateca Veronica, plictisită să-l tot aştepte pe Eminescu, îl întîlneşte la Iasi pe Caragiale, între care se înfiripă o relatie sentimentală, cum să-i spun? - corporală. Se pare că Eminescu a aflat - viitorul dramaturg nu făcea secrete din cuceririle sale - şi relatiile epistolare parcurg o perioadă glacială, ea amenintîndu-l pe Eminescu, la 27 iunie 1880, că într-o lună îi va distruge scrisorile”, scrie, în ”România Literară”, Zigu Ornea. Lui Ion Luca Caragiale ii placea compania femeilor De altfel, Veronica îl cunoscuse pe Caragiale încă din perioada când acesta lucra la ”Timpul”. Îi făcuse cunoştinţă chiar Eminescu, când Veronica îl vizitase la Bucureşti. Apoi Caragiale este numit pentru o scurtă perioadă revizor şcolar, în Moldova pe circumscriţia Neamţ-Suceava. În tot acest timp, deşi prieten al lui Eminescu, Caragiale, spun specialiştii nu ezită să o curteze insistent pe Veronica Micle şi îl critică pe poet, chiar într-o perioadă în care cei doi erau certaţi. Se pare că şi Veronica Micle, supărată de infidelităţile şi indiferenţa lui Eminescu, cedează lui Caragiale, petrec o noapte fierbinte de amor şi mai mult dect atât îi povesteşte de boala lui. Primul care îl informează pe Eminescu despre infidelitatea Veronicăi este Scipione Bădescu, un ziarist botoşănean prieten al poetului. Şi totuşi Eminescu află în detaliu tot ceea ce s-a întâmplat între Micle şi Caragiale în 1880 când îl vizitează pe Titu Maiorescu. ”Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea de care ştii că ţi-o pricinuişi, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… n-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. A avut-o şi el. Mi-a mărturisit chiar el.» Parcă îl văd şi acum. Eminescu şi-a dus mâna la gură a zis «Canalia!» Apoi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut.”, i-a destăinuit Titu Maiorescu,acest moment lui Ioan Alexandru Brătescu Voineşti. Veronica Micle în pragul căsătoriei cu un alt poet După refuzul lui Eminescu de a se căsători şi mai ales după ce acesta îi răspundea din ce în ce mai greu la scrisori, Veronica Micle ar fi fost în pragul căsătoriei cu un poet bucureştean, Iuliu Roşca. Cel puţin acesta aşa se lăuda în societate. ”A mai venit, curînd, episodul sentimental Iuliu Roşca, care răspîndea zvonul că nutrea gînduri matrimoniale”, scria Ornea. Cu toate acestea, nu se ştiu foarte multe detalii despre această relaţie a Veronicăi Micle. Eminescu a trecut repede peste moment. ”La 26 decembrie 1881, ajunsă la Iaşi, îi declară, totusi, că nu poate trăi fără el, poetul, si ori vine ea la Bucuresti, ori el la Iaşi. Eminescu îi răspunde la 28 decembrie 1881, anunţînd-o că a avut o altercaţie, în societate, cu Caragiale si că dacă, la o revenire a Veronicăi, nu-i va înapoia corespondenta, atunci îi va cere satisfactie, semn sigur că poetul stia de episodul sentimental cu viitorul dramaturg şi acum îi ţinea ei partea”, preciza criticul literar. Dedicată lui Eminescu În cele din urmă istoricii literari şi criticii spun că Eminescu a iertat-o pentrua ventura cu Ion Luca Caragiale, mai mult decât atât o scosese nevinovată şi s-a apucat să recupereze corespondenţa ei cu dramaturgul din Haimanale. Mai mult decât atât are loc o ceartă cumplită între Eminescu şi Caragiale. Ar mai fi urmat un episod amoros al Veronicăi Micle cu poetul bucureştean Iuliu Roşca, peste care Eminescu trece cu uşurinţă şi aproape se căsătoreşte cu Veronica Micle. Boala ca şi argumentele junimiştilor îl fac pe poet din nou să renunţe. ”Se pare că, după incidentul Caragiale, Maiorescu însusi i-a atras atentia poetului despre usurătatea totală si depravarea Veronicăi. Corespondenta dintre cei doi amanti a continuat totusi, inclusiv deplasările ei la Bucuresti, el plîngîndu-se, la 21 februarie 1882, că are "o cumplită nevralgie la cap". Dar ea tot insista, inclusiv vorbind de căsătorie. Încît, la 28 februarie 1882, Eminescu îi scria acea tulburătoare scrisoare de refuz ("Bolnav, neavînd nici o pozitie socială sigură prin care să-ti pot pregăti un trai modest si poate fericit alături de mine; sărac, precum stii că sunt, si avînd pururea grija zilei de mîine, tu crezi că as putea fi atît de nelegiuit să pot veni lîngă tine si să nu vreau să viu”, scria Zigu Ornea în 1999. Ultima fotografie din 1886 a Veronicăi Micle Chiar şi cu acest refuz şi după o perioadă în care Eminescu a făcut numeroase tratamente, căzând în cumplitele episoade maniacal-depresive, fiind dus şi la Viena în acest scop, Veronica Micle îl caută. Mai precis la Botoşani, acolo unde poetul s-a retras din 1887 în grija surorii sale Harrieta, care culmea şi aceasta o considera pe Veronica Micle, de starea de suferinţă a fratelui ei. În cele din urmă la Botoşani trăieşte un ultim episod de iubire cu Eminescu. În 1888 se întorc la Bucureşti şi stă alături de poet până acesta moare. Nu-i supravieţuieşte şi se sinucide la mănăstirea Văratec unde s-a retras după moartea lui Eminescu. Pe 4 august înghite arsenic şi moare în chinuri după 24 de ore la 39 de ani. Veronica Micle victima calomniilor ? Sunt specialişti care spun că toate cochetăriile lui Veronica Micle nu sunt decât răutăţi şi bârfe ale junimiştilor, care o dispreţuiau pe iubita lui Eminescu pentru un conflict mai vechi al acesteia cu Titu Maiorescu. Mai precis este martoră într-un proces în care Titu Maiorescu era acuzat de hărţuirea unei eleve. ” În 1864, Veronica Micle şi mama ei apăruseră într-un proces răsunător intentat vanitosului critic. Preşedinte al Comitetului de inspecţiune şcolară, Maiorescu era învinuit de „fapte scandaloase” în care era implicată subdirectoarea Şcolii Centrale de fete, domnişoara Emilia Rückert. Făcând parte, prin soţul său, din cercul simpatizanţilor Şcolii Ardelene din Blaj, adversari ai lui Maiorescu, Veronica Micle susţine cu înverşunare acuzaţia, poate reală.”, scrie Costin Tuchilă. Titu Maiorescu nu a văzut cu ochi buni relaţia dintre Eminescu şi Veronica Micle De atunci Maiorescu, achitat în acel proces, fiind ajutat şi de avocaţi importanţide la Bucureşti ar fi căutat să se răzbune pe Veronica Micle prin orice mijloc. De altfel Iacob Negruzzi îi ţinea hangul, spun specialiştii, şi răspândea bârfe despre cochetăriile Veronicăi. Unii specialiştii spun că bistriţeancă de fapt i-a fost credincioasă lui Eminescu. ” Nici relaţia lui Eminescu cu Mite Kremnitz, secretara particulară a regelui Carol, nici dragostea pentru Cleopatra Poenaru-Lecca, nici curtezanii insistenţi, între care poetul bucureştean Iuliu I. Roşca, cu care poartă o elegantă corespondenţă, nu o putuseră clinti. „Preferă să fie metresa lui Eminescu decât nevasta unui prinţ”, avea să spună mai târziu fiica Veronicăi, Virginia Micle. Fugara aventură a Veronicăi Micle cu Caragiale, purtarea îndoielnică a acestuia sunt folosite cu dibăcie de duşmanii celor doi mari îndrăgostiţi ai literaturii române”, arată acelaşi Tuchilă. Iar o bună dovadă, este spun susţinătorii nevinovăţiei lui Micle, este faptul că s-a sinucis în lipsa lui. Totodată scrisorile prin care îl anunţa pe Eminescu că îi place să cocheteze, spun unii critici erau ticluite pentru a-i aţâţa gelozia şi pentru a se răzbuna pentru aventurile lui Eminescu, printre altele cu ”năsoasa de Mitte„.
Citeste mai mult: adev.ro/pbbszx
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu