"Aveţi vinuri foarte bune. Şi nu o spun ca să fiu prietenos. Este un fapt", spune un american care tocmai a terminat o degustare de vin la Pivniţele Rhein din Azuga, acesta fiind punctul terminus al unei croaziere începute în urmă cu 28 de zile în vestul Europei şi pentru care a plătit împreună cu soţia sa 25.000 de dolari.
El este unul dintre cei peste 10.000 de turişti care anual vin pentru degustări sau pentru o lecţie despre vin la Azuga, unde producătorul Halewood fabrică vin spumant după o reţetă veche de mai bine de o sută de ani. Turismul viticol, care în state precum Franţa sau chiar în SUA (California) atrage zeci de milioane de vizitatori anual, în România este slab dezvoltat, dar producătorii încearcă cum pot să aducă turiştii în podgorii. Şi ar avea ce să le arate: în România sunt cultivate aproape 200.000 de hectare cu viţă-de-vie, ceea ce ne clasează pe locul cinci la nivelul Europei după suprafaţa cultivată.
Michele, 57 de ani, o asistentă din Arizona, aflată şi ea la finalul călătoriei, este încântată de pivniţele pe care tocmai le-a vizitat şi spune că îi este cunoscut procedeul de fabricaţie al vinurilor, similar cu cele din cramele franceze. S-ar întoarce dacă ar avea ocazia şi nu s-ar da înapoi dacă ar fi să vadă iar Castelul Peleş, dar şi Palatul Parlamentului, pe care îl aseamănă cu Versailles francezilor. Cât despre vin, spune că este la fel cu cel pe care l-a avut la propria nuntă, adică extraordinar.
Americani, dar şi turişti din Canada, Australia, Noua Zeelandă, Coreea sau Japonia au încercat vinurile autohtone, însă după cum afirmă Natalia Gavrilescu, ghidul unui grup de peste 30 de turişti, numărul lor a început să scadă în ultimii ani "de când cu criza". Ea însoţeşte grupul în vizita la Pivniţele Rhein din Azuga, domeniu care se întinde pe o suprafaţă de două hectare, situat chiar lângă fosta fabrică de bere.
Mai mulţi proprietari, aceeaşi reţetă
Puţini sunt locuitorii din Azuga care ştiu că în oraşul lor 10 oameni fabrică anual aproximativ 200.000 de sticle de vin spumant care ajung pe mesele din Belgia, Danemarca, Olanda sau Germania şi nimic din acest proces nu este automatizat, metoda fiind aceeaşi de la 1892, când s-a înfiinţat pivniţa.
"Wilhelm Rhein, descendentul unei familii germane, a făcut parte dintr-un grup de industriaşi care au investit în Azuga, în bere, postav, vin, sticlă, caşcaval. Puţine mai sunt însă fabricile care produc în continuare", spune Eleonora Pinţă, şeful cramei Halewood de la Azuga care lucrează aici de 36 de ani.
Zidurile groase de un metru şi jumătate ale cramei nu au suferit nicio modificare de la acea vreme, iar prin dimensiune creează temperaturi optime de maximum 13 grade vara şi minimum cinci grade iarna astfel că la Azuga crama este la nivelul solului şi nu la câţiva metri sub pământ, aşa cum se întâmplă de obicei.
Strugurii, care se culeg înainte de a ajunge la maturitate deplină pentru a nu avea mult zahăr, sunt deja prelucraţi când ajung la Azuga însă acest lucru nu uşurează foarte mult sarcina lucrătorilor.
Într-o primă cameră, după ce lichidul este turnat în sticle şi se adaugă drojdii speciale aduse din import, ei agită sticlele şi apoi le păstrează timp de nouă luni, însă aceasta nu este o regulă: cu cât stau mai mult, cu atât mai bine.
În următoarea sală, sticlele sunt păstrate în jur de opt săptămâni, timp în care muncitorii le învârt de două ori pe zi pentru ca drojdia să se ducă înspre gâtul sticlei. Ele sunt depozitate înclinat şi sunt însemnate după fiecare răsucire pentru a nu li se pierde ordinea. "Un muncitor bun face în jur de 46.000 de sticle pe zi", explică Eleonora Pinţă.
Pupitrele în care se depozitează sticlele au şi ele istoria lor, iar şefa cramei îşi aminteşte că fiind puţin mai înalte comparativ cu modelul iniţial a fost nevoită să facă saboţi cu talpă înaltă pentru angajate, similari celor purtaţi de gheişe. Camera cu pupitrele este şi încăperea în care mucegaiul este şi cel mai gros, semn că mediul este propice vinului. Mucegaiul este chiar benefic pentru că atrage umezeala şi nu este niciodată curăţat de pe perete.
Odată trecută de camera cu mucegaiul, sticla de vin spumant este desfăcută, iar presiunea puternică aruncă dopul, dar şi drojdia rămasă.
"Aşa apare spumantul de bază pe baza căruia se face spumantul sec şi demisec", spune şefa cramei. Diferenţa între sec şi demisec este dată de un must care se adaugă şi care are anumite concentraţii de zahăr. Pentru un vin sec, spre exemplu, este necesară o cantitate între 17 şi 35 de grame de zahăr.
Halewood produce la Azuga două mărci de vinuri spumante: Rhein şi Prahova Valley. După ce se odihneşte "maximum" două săptămâni, sticlele se etichetează manual, aşa cum a decurs tot procesul până aici. Metoda de fabricaţie a vinului spumat se foloseşte şi în Franţa şi a pornit de la Dom Pierre Perignon, un călugăr pasionat de vin.
Unul dintre puţinele regrete ale şefei cramei este că vinul spumant pe care îl face de atâţia ani nu poate să fie comercializat sub denumirea de "şampanie", termenul fiind protejat de francezi, singurii care îl pot utiliza. Însă la capitolul denumire, crama de la Azuga atrage atenţia din alt punct de vedere. Cele 15 camere ale pensiunii aflate pe acelaşi domeniu poartă numele unor soiuri de struguri, iar câinii de la pensiune sunt botezaţi în acelaşi fel.
Un secol de vinuri la Azuga
Primul proprietar al cramei, Wilhelm Rhein, şi-a vândut la un moment dat acţiunile, iar întreprinderea a devenit societate cu acţiuni la purtător. În timpul regimului comunist a fost deţinută de stat, apoi s-a transformat în Vinalcool, pentru ca în 1998 să fie cumpărată de John Halewood, om de afaceri englez care investeşte în industria vinului. Astăzi, Halewood face parte din grupul Halewood condus de românul Dan Muntean, care deţine şi 5% din acţiuni.
Grupul activează la nivelul României prin intermediul Grup Halwood format din trei firme: Domeniile Halewood, care administrează 300-350 de hectare de vie şi care produce struguri, Cramele Halewood, care produc efectiv vinul şi îl distribuie pe piaţa internă, şi Halewood România, biroul de export. Anul trecut compania a avut vânzări de peste 9 mil. euro, în creştere "nesemnificativă" comparativ cu 2008. Pentru 2010, Halewood vizează depăşirea pragului de 10 mil. euro. Exportul companiei a fost însă afectat de criză, însă se au în vedere noi pieţe pentru o relansare. Halewood este unul dintre cei mai mari exportatori români de vin.
Poate că odată cu exporturile tot mai mulţi turişti vor veni să afle mai multe din "tainele" vinului românesc. Sau poate că măcar revenirea economică va relansa acest domeniu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu