miercuri, 29 octombrie 2014

Cum se moare cu zile în Spitalul Judeţean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgenţă, dus cu elicopterul la Bucureşti!

Caz revoltător la Constanţa: viaţa unei constănţence de 47 de ani atârnă de un fir de aţă, după ce a fost lăsată să zacă pe holurile Spitalului Judeţean Constanţa timp de patru ore, deşi a ajuns la urgenţe după ce a suferit un infarct. Într-un final, după ce au consultat-o, medicii constănţeni au trimis-o de urgenţă cu elicopterul la un spital din Bucureşti. Era prea târziu pentru ei să mai facă ceva. 

În ultimii ani, Spitalul Judeţean Constanţa a fost „arătat cu degetul” de zeci de constănţeni care s-au plâns că au fost lăsaţi să aştepte la urgenţe ore întregi, deşi starea lor de sănătate era extrem de precară. 

Un astfel de caz revoltător şi foarte grav, totodată, s-a petrecut vineri seară, când o constănţeancă de 47 de ani a fost adusă pe braţe la Urgenţa Spitalului Judeţean, de sora sa, după ce suferise un infarct. Deşi pacienta acuza dureri puternice, a trebuit să treacă aproape patru ore până a fost consultată. Abia atunci şi-au dat seama medicii cât de grav e cazul. Familia pacientei acuză cadrele medicale de rea voinţă şi spune că este inadmisibil ca un om să fie lăsat să sufere într-un spital care are şi resursele şi capacitatea să rezolve urgenţele medicale. 

„Am dus-o pe sora mea la spital vineri seara, la ora 18, pentru că avea dureri groaznice în piept şi abia mai putea respira. Când am ajuns la recepţie, a fost întrebată ce vârstă are, dar şi ce studii, după care ni s-a cerut să aşteptăm. Am stat în sala de aşteptare până la ora 21,00, timp în care rugăminţile noastre adresate cadrelor medicale s-au izbit numai de refuzuri. Justificarea lor a fost că sunt şi alţi pacienţi înainte şi că se stă la coadă. Nici vorbă de triaj, de o evaluare măcar sumară a pacientului. Când, într-un final a fost preluată de medici, ni s-a spus că diagnosticul este de infarct miocardic şi că nu se mai poate face nimic pentru ea, aici, la Constanţa. Drept pentru care, ulterior consultaţiei, ni s-a spus că va fi transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Bucureşti. Deşi starea ei se înrăutăţea de la un minut la altul, nu a fost preluată de elicopter de la spital, ci a fost dusă cu o ambulanţă până la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de unde a fost preluată cu aeronava medicală şi transportată la Spitalul Militar din Bucureşti, deci alt timp preţios pierdut inutil”, povesteşte familia pacientei. 

În jurul orei 12 noaptea, pacienta a ajuns pe mâna medicilor din Capitală, care au băgat-o de urgenţă la terapie intensivă, însă, din cauza timpului îndelungat de la debutul infarctului, nu au mai putut interveni eficient. Au confirmat diagnosticul medicilor de la Constanţa, însă s-au arătat nedumeriţi cum a putut fi lăsat un astfel de caz să aştepte atâtea ore până să fie preluat. Mai mult decât atât, doctorii bucureşteni au mărturisit familiei pacientei că nu înţeleg de ce nu s-a intervenit imediat la Constanţa, unde există o secţie de cardiologie bine dotată. 

„Medicii din Bucureşti ne-au spus că, deocamdată, nu pot face nimic, deoarece s-a pierdut mult prea mult timp. Din ce am înţeles, cheagul de sânge s-ar fi spart şi poate bloca, oricând, sistemul circulator. Aşadar, următoarele zile sunt delicate. Zilele următoare vor stabili medicii dacă o operează şi ce se poate face”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Ştefana, sora pacientei.

Cine răspunde pentru „nepăsare“Cazul a fost adus la cunoştinţa managerului instituţiei, dr. Dănuţ Căpăţână, care susţine că există o procedură standard după care pacienţii sunt preluaţi în unitatea de primiri urgenţe a spitalului. De asemenea, el cere rudelor „să facă o sesizare scrisă, la care vor primi răspuns în maxim 30 de zile”. 

„Pentru toate cazurile care ajung la unitatea de primiri urgenţe, se urmează o procedură standard, iar timpii de aşteptare sunt stabiliţi în funcţie de starea de sănătate în care se află, la acel moment, pacienţii. Cu siguranţă vom declanşa o anchetă pentru a verifica dacă cele relatate de aparţinători se dovedesc a fi adevărate şi vinovaţii vor fi traşi la răspundere. Dat fiind faptul că este vorba despre un caz din sfera cardio-logiei, trebuie să precizez faptul că ne străduim de ani de zile să intrăm în Programul de Infarct Miocardic şi astfel să avem la dispoziţie o serie de fonduri prin care să le asigurăm pacienţilor condiţii mult mai bune de intervenţie şi tratament”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, managerul Dănuţ Căpăţână. 

Spitalul din Constanța vrea să ascundă că pe litoral se moare din cauza caniculei


Alte cinci persoane au decedat în weekendul trecut la Spitalul Județean de Urgență Constanța după ce s-au prezentat cu diagnosticul de sindrom febril. 

“Este vorba de persoane cu vârste cuprinse între 55 și 91 ani, ultima dintre ele fiind internată timp de șase zile, dar a murit sâmbătă, pe foaia de diagnostic fiind trecut tot sindrom febril”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Constanța, Florian Stoian. Toate persoanele decedate aveau boli asociate care s-au agravat probabil pe fondul expunerii la temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă. “La Secția Terapie Intensivă a fost internat și un sugar de 7 luni, cu convulsii și sindrom febril (temperatura corpului de peste 41 de grade Celsius) care a fost adus în stare gravă, dar acum este stabil”, a mai precizat Florian Stoian. Restricții pentru presă Toate aceste informații au fost obținute cu mare greutate, după ce presa a fost ținută la poartă timp de mai multe ore de agenții de pază ai spitalului. Paznicii au spus că au primit de la conducere sarcina să interzică accesul presei în spital. De fapt, nimeni nu trece de "zidul agenților de pază", nici măcar rudele bolnavilor, care sunt nevoite să cumpere medicamentele cerute de medici  pentru pacienți. Managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, Dan Căpățană a declarat pentru Evz că restricția a fost discutată cu Consiliul de Administrație al insituției după ce s-ar fi primit mai multe reclamații verbale care au avut la bază “respectarea intimității pacientului și a actului medical în sine". Reprezentanții Consiliului de Administrație al spitalului au negat însă o asemenea decizie. “Nu am discutat așa ceva, dl. manager nu realizează că îngrădește dreptul la libera informație, populația trebuie informată, el este luat la întrebări de  ministerul sănătății pentru numărul mare de victime ale caniculei și consideră că în acest fel poate ascunde numărul real al pacienților”, a comentat reprezentantul președintelui Consiliului Județean Constanța în Consiliul de Administrație al spitalului, consilierul județean Laurențiu Marin, fost jurnalist. “Rezultatele preliminare ale celor cinci autopsii vor fi prezentate cel mai târziu mâine dimineață”,  a anunțat dr. Florian Stoian.


"Mama a murit legată, iar asistenta se juca pe calculator"


Gabriela Checiu din Constanţa povesteşte despre tragica şi chinuitoarea luptă de care a avut parte prin spitalele unde a fost internată mama sa. Pasată de la un doctor la altul, cu plicul de bani în mână, femeia a ajuns să-şi blesteme zilele din cauza nepăsării atât a medicilor, cât şi a asistentelor. "Mama a murit legata de mâini şi de picioare, plângând să i se dea o pastilă de inimă, în timp ce monitorul era în alertă, iar asistenta juca jocuri pe calculator", ne-a scris G.C. pe adresa redacţiei. 

Coşmarul Gabrielei Checiu avea să înceapă în luna februarie 2009, când mama ei, Maria Checiu (fost cadru medical în oraşul Cernavodă), a fost operată de piatră la fiere de dr prof. Sârbu Vasile la Spitalul Judeţean Constanţa. 

"I-am dat atunci şpagă cinci mi­lioane şi trei milioane la anestezist. După operaţie, dr Sârbu mi-a spus în faţă: «Am operat-o pe mama dvs., i-am scos piatra la fiere, dar fierea nu i-am scos-o toată, deoarece am considerat că este bună, dar să avem grijă, că pe parcurs mama o să rişte să mai facă alte pietre la fiere». Cam prin vară, mama a început să se simtă rău, avea dureri, stări de vomă, nu putea dormi noaptea, a fost să facă analize date de medicul de familie, am sunat la Spitalul Judeţean să-i fac programări pentru endoscopie, dar aceste programări se făceau după două luni.


DE LA STAT LA PARTICULAR

Am ajuns cu mama la dr Dumitru Eugen, care este în echipa doctorului Sârbu la cabinetele particulare ale dânşilor, Npa şi MEDSTAR 2000, că ne-a făcut programare mai repede decât în Spitalul Judeţean. I-a făcut consultaţie dr Dumitru Eugen şi endoscopie. L-am în­trebat dacă de la acea operaţie din fe­brua­rie 2009 mama se simte rău, acesta a zis că nu crede să fie de la asta şi i-a pus doar diagnosticul de hernie hiatală pentru care i-a dat un tratament. Pe parcurs, mama tot nu se simţea bine, a tot fost la doctora de familie şi această doctoriţă a avut încredere în diagnosticul dat de dr Dumitru şi a continuat să îi prescrie acelaşi tratament dat de el. La 2 decembrie 2009,  mama a mai făcut o serie de analize prescrise de doctora de familie, dar nu a reieşit că mama făcea icter mecanic. 
A DAT ÎN ICTER MECANIC
Consider că dr Dumitru Eugen putea să-i facă analize mai amănunţite pe banii noştri, la particular. Trebuia să observe că mama făcuse şi cancer la pancreas, ceea ce în februarie 2009, când a fost operată, nu avea. La data de 07.12.2009 am internat-o pe mama la spitalul din Cernavodă, la dr Stănescu, care ne-a spus că mama a dat în icter mecanic şi că este foarte grav. Am transferat-o la Spitalul Judeţean Constanţa, la dr Dumitru, pentru că mama a fost consultată de doua ori de dânsul în septembrie 2009 la cabinetele NPA şi MEDSTAR 2000 şi am zis că ştie de situaţia ei.

I-am dat dr Dumitru în cabinet şpagă de trei milioane, iar acesta abia acum i-a făcut analize amănunţite. I-a pus diagnosticul de icter mecanic şi cancer la pancreas pe care trebuia să le depisteze încă din septembrie 2009 fiind medic şi la spitalul judeţean. Am plătit taxe la Npa şi Medstar 2000 degeaba, ca abia în decembrie, după şpaga de trei milioane pe care am dat-o dr Dumitru, să i se pună diagnosticul corect, dar a fost prea târziu pentru mama. 

Consider că neglijenţa dr Sârbu din februarie 2009, când îmi spu­sese că nu i-a scos toată fierea şi să avem grijă, ca şi analizele  insuficiente din septembrie 2009 ale doctorului Dumitru Eugen au distrus-o pe mama căreia i s-a pus aşa de târziu diagnosticul corect: icter mecanic şi cancer la pancreas. Un cancer nu se face azi-mâine, nu se moare când ţi-l depistează, aşa cum a păţit mama mea, în cinci zile.
CU GĂNDACI ŞI FĂRĂ APĂ
După ce dr Dumitru ne-a zis că mama trebuie să fie operată de icter mecanic de dr Sârbu Vasile, a fost transferată la secţia acestuia în care mişunau gândaci pe paturi şi pe masă de a trebuit să aduc eu otravă de acasă. Am fost cu mama în cabinetul dr Sârbu, i-am dat şpagă de 7 mi­lioane. Acest medic nu a ţinut cont că mama era şi ea tot cadru medical, a luat şpaga. 

După operaţia din 21.12.2009, mama a fost dusă la reanimare, unde, pentru că era Crăciunul, dr Sârbu nu a mai fost să o vadă trei zile. La reanimare, mama a fost legată de mâini şi de picioare, nu-i dădeau apă, nu o schimbau când cearşaful era ud sub ea. Le dădeam bani la infirmiere să o mai schimbe şi să-i dea apă. 

Mama mea începea să se umfle în burtă, iar dr Nicolae de la Reanimare mi-a spus adevărul: că mama face septicemie, că nu i-a reuşit operaţia. L-am sunat imediat pe dr Sârbu şi i-am zis asta, iar dânsul mi-a zis că nu dr Nicolae a operat ca să ştie ce are mama şi că mama este bine. I-am zis să îmi spună adevărul dacă mama moare, să o duc acasă în patul ei, dar dr Sârbu mă minţea zilnic că îşi revine. Nu a fost aşa. Din cauza neglijenţei şi a nepăsării lor, mama a murit. După tot ce am păţit nu pot să nu mă întreb:  atât valorează pentru acest medic profesor viaţa unui om care moare din neglijenţa lui? Dacă mama mea, care a fost şi ea cadru medical, a păţit aşa ceva, un om de rând oare ce poate păţi?"



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More