Amicul Bodola a încercat să mă tragă după el, în Ungaria redevenită mare. A luat titluri în România și în Ungaria cu aceeași echipă, la care jucasem și eu, CAO Oradea, și parcă iarăși, fotbalistic vorbind, mi-a părut rău că nu sunt ungur. Am cucerit cu Rapid campionatul de război, dar, din cauza faptului că trofeul purta numele de Cupa Basarabiei, competiția nu a mai fost recunoscută de federație la sfârșitul războiului. Culmea, mi-a fost suspendat pașaportul unguresc după ce România a trecut de partea Aliaților, dar asta nu m-a deranjat prea tare. După semnarea păcii, tot Bodola, care-și păstrase cetățenia română pe tot parcursul războiului, mi-a spus că-mi pot cere înapoi cetățenia maghiară. Bine, asta dacă vreau... Totuși, s-a terminat urât pentru Bodola. Se religitimase la Ferar Cluj și, chiar în Giulești, a fost huiduit de un stadion întreg, care i-a cerut, la unison să plece în Ungaria. Ceea ce, din păcate, acesta a și făcut. Și ce fotbalist a fost Bodola...
De fapt, cui îi mai pasă de un fost fotbalist? Ah, da, am trăit rușinea vieții mele. Am pierdut cu 9-0 în fața ungurilor, la Budapesta. Și cine credeți că era antrenorul României? Eu eram... Dar, de data asta nu m-a fluierat nimeni pe malurile Dunării. În tribune erau numai soldați ai armatei maghiare comuniste și cetățeni sovietici de ocupație, fie ei în uniformă sau în civil. Am, totuși, o scuză. La unguri e un puști teribil, Puskas îl cheamă, mi-e teamă că e mai bun decât am fost eu vreodată, împreună cu Bodola și cu Petschovski la un loc. Dar, ce naiba, povestea asta nu trebuia sa fie despre fotbal, ci despre un român de origine maghiară. Sau maghiar de origine română? Dar, cine mai știe? Așa va fi și în seara asta, sper eu.
Un meci în care să fie mai important ce și pe cine ai iubit, decât ce pașaport ai în buzunar și felul în care l-ai obținut. Au trecut anii... oare de ce stau în camera asta? Totul e alb în jurul meu, infirmierele îmi zâmbesc și mă întreabă care a fost cel mai frumos gol pe care l-am marcat în carieră. Mă gândesc, visez, totul devine o nebuloasă. Ah, da! Am 51 ani și suntem în anul 1962. Ce mai vreți să știți, d-le doctor?
Giussy Baratky, idol al Giuleştiului interbelic şi poate cel mai cunoscut fotbalist român al vremii, e îngropat la cimitirul bucureştean Reînvierea. Fără cruce, însă. Gazeta a descoperit locul exact, parcela pe care astăzi există cripta unei familii numite Nistor.
Pe strada Reînvierii ne dăm testul de claustrofobie. Zidul cimitirului pe stânga, peretele vertical şi înalt al unor depozite, pe dreapta. Dacă
plusăm cu zloata în care ne târâim ghetele, şterse cu grijă înainte de a ieşi din casă, şi vremea grea, de-a dreptul apăsătoare, ne batem cu Baudelaire la atmosferă. Nu putem scăpa decât pe poarta cimitirului. Facem stânga pe intrarea clasică, grandioasă degeaba. Cimitirul Reînvierii e strâns între blocurile Colentinei. „Colea-n-tină”, „acolo, în pământ”, traducerea denumirii cartierului, e actuală aici. În rest, beton. Întrebăm unde e administraţia. La intrare, pe stânga. Din buzunar scoatem o foaie pe care scrie „Giussy Baratky. În spate de tot”. Nu e de ajuns.
Catastiful vechi şi Gyula
O doamnă vorbeşte la telefon. „Da, dragă, mai pune făină în aluat, să nu cadă! Parcă n-ai mai făcut prăjituri”. Stă într-o cameră unu pe unu, un ghişeu ciudat. Ne îndeamnă să-l aşteptăm pe administrator. Nu suntem primii care-l caută pe Baratky. Înaintea noastră, un mare fan
rapidist, Viorel Florea, şi-a rupt prima zi din concediu, în toamna lui 2015, pentru a-i căuta locul de veci idolului blond. Mesajul din 28 octombrie e încă în telefon.
„Salut! Azi, între orele 14-17, am fost la cimitirul Reînvierea din Colentina să caut mormântul lui Giussy Baratky. Am întrebat la administraţie unde se află, că e destul de mare cimitirul. Au scos dintr-un dulap un catalog foarte vechi, unde era trecut numele Gyula Baratchi”.
Parcela T52
Numele maghiar al lui Baratky. Puf de plop în stomac pentru cine a citit „Glasul roţilor de tren”. Varianta veche îl are şi pe copertă, şef de locomotivă, pe Iuliu. Sau Giussy. Sau Gyula. „
Am căutat fiecare mormânt din parcela respectivă, dar mi-a fost imposibil să-l găsesc. Majoritatea mormintelor vechi sunt neîngrijite, pline de bălării. Crucile sunt rupte, scrisul de pe ele este şters. Mă oftic de nu mai pot că nu l-am găsit”. Verificăm. În spatele cimitirului, în spate de tot, e parcela T52. De departe, cea mai neîngrijită. Căutăm ca-n finalul „The Good, The Bad and The Ugly”, când Tuco aleargă între cruci pe „Ecstasy of Gold”. Noi o facem fără coloană sonoră, cu foșnet de iarbă înmuiată în zăpadă. Familia Moroiu. Loghin. Bordei. Cruci mai noi, vechi, o combinaţie de alb şi firicele ruginite de ploi. Nu găsim nimic în parcelă. Doar o cruce ruginită, fără scris, cu o plăcuţă ataşată. Ceva între conturul stemei Rapidului, vişiniu fad, şi o inimă roasă.
Plus alte două morminte fără nume.
Familia Nistor
Încercăm la Nastasia Voicu, fosta administratoare a cimitirului, ieşită la pensie. „Ah, Baratky! Gata, îmi aduc aminte. E sigur acolo. Căutaţi-l. L-au mai căutat şi alţii, deci nu e în altă parte, îmi aduc aminte!” Adrian Sorin Georgescu, actualul şef de serviciu, vine cu lămurirea mult aşteptată. „Da, e îngropat aici. Dar asta s-a întîmplat cu multă vreme în urmă, aşa că sînt vreo trei-patru generaţii puse peste”. Talpa bocancului se opreşte într-o grămăjoară de zăpadă. „Sunteţi acolo? Căutaţi familia Nistor!” Timp de o oră, locul de veci al familiei Nistor e un mister. Nimic. Un alt telefon către Georgescu e lămuritor. „Duceţi-vă pe aleea principală, o să fie numele X. Apoi, o cruce de fier. Încă una. Apoi una fără nume. Lângă ea…”. „Familia Gheorghe”. „Nu, e Nistor”. Deasupra numelui Gheorghe e o coroniţă de Crăciun. O ridicăm. „Familia Nistor”. „Aţi găsit? Ei, l-aţi găsit pe Baratky Gyula. Acolo este”.
Poezie în programul de meci
Situația e bizară. Un nume regăsit în coregrafiile Rapidului, în cântece, în amintiri, cărți, nu apare pe crucea mormântului său. Acum nici o lună, pe pagina de Facebook, Lucian Ionescu, cunoscut ca mare
rapidist şi fost ofiţer de presă al giuleştenilor, a postat o poezie închinată vedetei din Grant.
„Mai ştii de neuitatul
Giussy Baratki?
Veşnica lui frondă:
Distrugătorul de iluzii,
Al vechilor portari! Stea Blondă!
Trimis după ţigări c-o fentă,
Portaru-şi lua, pe brânci, poteca,
Iar şutul cu aprigă detentă,
Muşca din colţ, o foglia secca!
Păianjenul din vinclul bării,
Sătul a-şi tot cârpi mătasa,
Etern sub semnul întrebării,
Se demola mutându-şi casa!
Ori plasa şi-o urzea doar dacă;
Ştia că Baratki nu joacă!”
O mierlă ciuguleşte ceva în primul copac. Pot fi şi muguri, nu mai înţelegi nimic din vremea asta. Săptămâna asta o să fie şi 15 grade.
Păcat de tine, Giussy!
Vorbeam de cărţi. Cu aleea în faţă şi în spate, în drumul spre tramvaiul 21 care leagă Centrul de Colentina, răsfoim o carte cu titlul inspirat. „Păcat de tine, Giussy”. E publicată de George Mihalache, o arhivă a fotbalului românesc din anii ’30, decedat în 2009. Pe copertă, o poză cu autograf. E cea răspândită acum pe Google. Pe-atunci cartea de vizită a vârfului orădean. „Păcat” din pagină în pagină. Băiatul măcelarului, vândut în Ungaria pe 2.500 de pengo, cam 75.000 de lei în 1930. N-a ieşit niciodată campion. A fost de 7 ori pe locul doi. Apoi, legenda spune că a ratat un transfer la Olympique Lillois, strămoaşa actualei OSC Lille. Rapidul nu l-a dat. Toate poveştile sunt picurate cu o gură de Riesling. S-a stins singur, într-un salon gol de spital, la nici 52 de ani. Avea ciroză. „Sora de serviciu l-a găsit prăbuşit lângă fereastră. N-a mai reuşit să o deschidă”. A venit tramvaiul 21. Păcat.
Voia să deschidă berile puse pe bară 
O poveste incredibilă spusă de Viorel Kraus senior pentru 1923.ro.
„Barele porţilor erau drepte înainte, iar Giussy punea o sticlă cu bere pe bară şi provoca mai mulţi colegi să o dea jos. Cum aşa ceva nu-i provoca prea mari probleme, omul s-a gîndit la ceva şi mai greu. Nu mai era suficient să dai sticla jos de pe bară, ci să-i scoţi şi capacul! Cu mingea! Nu cred că a reuşit el asta vreodată, că e imposibil, dar ca idee! Trebuie să loveşti mingea perfect ca să te gîndeşti la asemenea provocări!”.
CV Giussy (Iuliu) Baratky
Născut: 14 mai 1910, Oradea
Decedat: 14 aprilie 1962, București
Post: atacant
Înălțime: 1.78m
A jucat la: Stăruința Oradea (juniori), Stăruința Oradea (1927-’28), CA Oradea (1928-’30), Hungaria (1930-’33), Crișana Oradea (1933-’36),
Rapid (1936-’44, 1945), Carmen (1944), Libertatea Oradea (1945-’47), RATA Tg. Mureș (1947-’48)
A antrenat:
Rapid (1941-’45), Libertatea Oradea (1945-’47), RATA Tg. Mureș (1947-’48), România (1948), Dinamo (1952-’53, 1957-’59), Progresul Oradea (1953-’54), Dinamo – juniori (1959-’62)
A evoluat atît pentru „naționala” Ungariei, cît și pentru a României
Baratky a marcat 96 de goluri oficiale pentru
Rapid, fiind al treilea marcator din istoria clubului, după Puiu Ionescu și Sandu Neagu
În viziunea multora, Dobrin, Hagi și Balaci reprezintă „culmile” fotbalului românesc. Ion Costea însă, singurul supraviețuitor al Rapidului interbelic, nu l-a uitat niciodată pe Iuliu Baratky, coechipierul său de la Rapid. Veteranul, care a depășit acum 100 de ani de viață, îl consideră pe „Giussy” cel mai mare jucător român din istorie. „Lovea mingea perfect cu ambele picioare, avea un dribling extraordinar și un șut perfect. În plus, lovitură de cap precum a lui nu am mai văzut decât la Dumitrache”, s-a repetat Costea ori de câte ori a avut ocazia în anii trecuți. Și vorbele sale sunt întărite și de Gheorghe Scurtu, statistician și suporter al Rapidului din 1947!
Pariurile „Minunii Blonde”
ProSport l-a vizitat în această săptămână pe cel care are acasă un adevărat muze al Rapidului, iar dintre subiectele dezbătute nu putea lipsi tocmai „Minunea Blondă” a Giuleștiului. „Nu l-am văzut jucând, dar adevărul este că a rămas în istorie drept un fotbalist complet, înzestrat cu toate calitățile”, explică Scurtu, întârind afirmațiile lui Costea. Apoi, din tolba cu amintiri, septagenarul „scoate” un obicei prin care Baratky își demonstra măiestria: „După antrenamente, punea pe transversală mai multe sticle și făcea pariu cu ceilalți jucători că le va da jos, pe rând, cu șuturi de pe linia de la 16 metri. În 90 la sută din cazuri câștiga pariul!”.
A refuzat Venus
Pe lângă faptul că a contribuit decisiv la perioada glorioasă a Rapidului interbelic, încununată cu obținerea a șase Cupe ale României, Baratky a rămas în sufletele giuleștenilor și pentru faptul că nu a vrut niciodată să joace la Venus, marea rivală a vișiniilor. La „Negrii din Splai” se câștigau foarte mulți bani, dar același Costea povestea că, în momentul în care l-a întrebat pe „Giussy” de ce a refuzat numeroasele oferte venite de la Venus, „Minunea Blondă” a replicat scurt: „N-am ce să caut acolo. Se cred aristocrați. Eu sunt om simplu! Băiatul măcelarului din Oradea”.
La finalul anilor ”30, echipa franceză Lille a venit la București special pentru a-l cumpăra pe Baratky, dar antrenorul Rapidului, Costică Bauer, a refuzat transferul
9 ani a evoluat Baratky în tricoul echipei din Giulești, între 1936 și 1945
61 de goluri a marcat „Minunea Blondă” pentru Rapid în prima divizie, în 86 de meciuri jucate
-
György Bodola era, desigur, cel mai mândru de tatăl său, „Dudus”, jucătorul legendar al Oradea AC, care a fost numit stadionul Oradea City în noiembrie 2008. Gyula Bodola a jucat în 334 de meciuri în primele ligi românești și maghiare, de 48 de ori de națională română și de 13 ori lotul național ungar. A participat la două cupe mondiale de fotbal în calitate de atacant. A fost golgheterul României timp de 58 de ani. A jucat pentru CAO Oradea, Venus București, IAR Brașov, Ferar Cluj și AC Oradea. Din 1945 până în 1949 a fost jucător la MTK. După cariera activă a lucrat ca antrenor în Szombathely, Pécs, Diósgyőr și Ormosbánya.
Stadionul Bodola Gyula din Oradea
Câteva citate din Dudus în presa contemporană:
„La primul meci de acasă din toamna anului 1941, sute de fani înclinați români au strigat la cor: Ninja Bodola! adică minge la Bodola! În primăvara anului 1944, AC Oradea a câștigat campionatul cu un avantaj de 13 puncte. Locul secund Nenc a învins-o pe Ferencváros pe un vânt furtunoasă pe Üllői út cu jocul de clasă mondială Bodola 4: 1. Bombardamentul pe covoare al atacului aerian englez din 6 septembrie 1944 a aratat cursul NAC. Am traversat pista Pursuit cu ochi plini de lacrimi, unde am cântat cu o voce aspră starterul NAC: unsprezece care ocupă terenul, Ieșind coada verde și albă, cine nu poate face un gol, vom ieși din echipa noastră. ”
Gyula Bodola în tricou NAC
„Maghiarul, inima secuiască a bătut întotdeauna în mine. Am experimentat agonia torturii când, în octombrie 1936 și apoi în octombrie 1939, au trebuit să joace împotriva băieților maghiari din tricoul echipei naționale române din București. Imaginează-ți o echipă de șapte care strigă cu voce tare în timpul coardelor imnului național ungar. Ne-am sunat unul pe altul - Secuiesc - sufletele mele. Dacă ar fi ceva în neregulă, ne-am ascunde pe câmp ca niște păsări mici iarna. Sufletele mele, fiți jucăria noastră cea mai dragă, dragostea noastră eternă, prinții din Csaba! ”
Bodola și Barátky
„Bodola era un talent universal. Avea o capacitate de muncă extraordinară. Șuturi excelente din dreapta, mingea, alergarea și lovitura. Mingiile transversale de 20-30 m ale lui Bodola, precum și golurile sale de marcaj au fost un succes. Bodola s-a bucurat de un asemenea respect și admirație în Várad încât nimeni nu a făcut parte din clasa sa. Chiar și astăzi, după patruzeci de ani, Bodola spune romane. În intervalul de vârstă mai mare, numele său sună ca al lui Ady sau al lui Gyula Juhász în literatură. "
NAC în 1938
„Dacă astăzi Maradona este proclamat cel mai bun din lume, Bodola a procedat la fel cu ambele picioare.” (Elemér Berkesi, Barcelona, 1984)
„Seara la restaurantul din Piața Bosnyák, Dudus a măsurat berea pentru oaspeți. Când ceasul era nouă și s-a întâmplat ca paharul cu bere să fie doar pe jumătate plin, Bodola a închis robinetul. El a înmânat paharul soției sale și a intrat în apartamentul din spatele distribuției ".
Duduś
„1989th Pe 31 decembrie, la prânz, va începe meciul de fotbal Budapesta - Countryside pe MTK gratuit pentru România. Gyula Bodola, care ar putea ridica tricoul românesc de 48 de ori și echipa națională a Ungariei de 13 ori, va începe lansarea. ”
„Numele lui Gyula Bodola poate fi găsit acum nu numai în sporturile sportive, ci și pe un cap nou al unui cimitir al Transilvaniei. S-a născut în 1912 și a murit în 1992. "
Monumentul Pericolului Madéfalvi
Ramura mamă, familia Botos din Olsztyn este de asemenea o veche familie de cai secui. În 1764, pe vremea ciumei Madéfalvi, trei dintre cei patru frați Botoș au fost executați de soldații Mariei Tereza, dar doar unul a scăpat de moarte. Vechea moșie a familiei a fost, de asemenea, confiscată. Familia Botos a devenit mai târziu legată de contele Rhédey prin căsătorie și, din moment ce strămoșii reginei Elisabeta îi includ pe Rhédeyes, George Bodola, dacă este foarte îndepărtată, dar încă „înrudită” cu domnitorul britanic. Desigur, ar fi spus-o în zadar la Borpatika și la alte pub-uri.
ÎMI PLACE
RESPECT
RAPORTEAZĂ
RĂSPUNDE
